ICon Arts 2025


Időpont

26 július - 11 augusztus 2025, 10:00 - 20:00


Névjegy

UCIMR anunță cea de-a XXIII-a ediție a Academiei ICon Arts Transilvania

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane. Timp de 16 zile, ediția ICon Arts din acest an își propune să reunească cca. 160 de participați în inima Transilvaniei, unde vor avea parte de inspirația oferită de vestigiile patrimoniului cultural local.

În perioada 26 iulie – 11 august, satele și orașele din Transilvania (Biertan, Brașov, Copșa Mare, Moșna, Râșnov, Richiș, Rusești, Sibiu) vor găzdui evenimente muzicale de excepție, precum concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru interpreți.

Ediția din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program eclectic, multidisciplinar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor și orașelor transilvănene și degustarea de preparate tradiționale, spre deliciul publicului.
„De douăzeci și trei de veri, ICon Arts reunește muzicieni de pe meridiane diferite, din generații diferite, care studiază instrumente muzicale diferite, care vorbesc limbi diferite, dar care creează o sinergie perfectă, o armonie, atât între ei, cât și cu comunitatea locală. Satele și orașele transilvănene sunt un magnet și o sursă inepuizabilă de inspirație, liniștea, pitorescul, coloritul, natura, vestigiile istorice și oamenii sunt parte din farmecul ICon Arts și ne bucurăm că putem oferi o experiență de învățare (non-)formală și chiar informală și totodată un context de dezvoltare personală pentru tinerii muzicieni. Cursanții au devenit în timp artiști redutabili și chiar profesori în cadrul Academiei și aceasta este cea mai mare bucurie.” – Sebastian Gheorghiu, Manager Cultural și Membru în Consiliul Director UCIMR.

Academia ICon Arts Transilvania

În cadrul proiectului, se vor desfășura trei sesiuni ale Academiei ICon Arts, dedicate studenților și elevilor care doresc să-și perfecționeze tehnica în materie de compoziție, interpretare solo și muzică de cameră, sub îndrumarea unor mentori cu nume sonore din lumea muzicală.

Timp de nouă zile, tinerii vor participa la masterclass-urile de canto, chitară, flaut, minicellos, percuție, pian, violoncel și vioară, conduse de profesori renumiți din Elveția, Cehia, Germania, Japonia, România și Regatul Unit al Marii Britanii.

În perioada 26 iulie – 3 august, vor avea loc masterclass-urile de violoncel, condus de Denis Severin, flaut, condus de Matei Ioachimescu și Horațiu Roman, chitară, condus de Costin Soare și Dragoș Ilie, percuție, condus de Martin Opršàl și Irina Rădulescu, canto, condus de Veronica Anușca și George Petean, precum și masterclass-ul pentru copii - minicellos, condus de Ella Bokor.

În perioada 3 – 11 august, vor avea loc masterclass-urile de violoncel, condus de Răzvan Suma, cel de flaut, condus de Karen Jones, percuție, condus de Kuniko Kato și Alexandru Anastasiu, vioară, condus de Ladislau Csendes, și de canto, condus de Diana Țugui, precum și masterclass-ul pentru copii - minicellos, condus de Ella Bokor.

În perioada 1 – 9 august 2025, la Brașov, vor avea loc masterclass-urile de pian, condus de Csíky Boldizsár Jr., cel de vioară, condus de Remus Azoiței, și canto, susținut de Iulia Isaev.

Festivalul ICon Arts Transilvania

Eforturile tinerilor muzicieni pe parcursul programelor de formare au ca finalitate susținerea concertelor și recitalurilor programate pentru lunile iulie și august, în edificii de cult, instituții și proprietăți private, dornice să găzduiască arta. Pe lângă cursanți, evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts vor reuni și mentorii masterclass-urilor Academiei ICon Arts, dar și invitați noi ai acestei ediții, care vor concerta în județele Sibiu și Brașov.

Înscrierile la Academia ICon Arts se pot face pe website-ul oficial al festivalului prin rezervarea până la 15 iunie 2025 a unuia dintre cele 2 pachete disponibile, de 1.000 lei și 3.000 lei, primul incluzând accesul la sesiuni de formare, iar cel din urmă oferind și cazare cu masă în regim de demi-pensiune.

Rezidențele artistice ICon Arts

În acest an vor fi organizate două rezidențele artistice, de compoziție cultă – în parteneriat cu Centrul de Muzică Contemporană din Dublin (CMC) și de jazz – în parteneriat cu Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna. Muzicienii care vor fi selecționați să participe la acestea vor beneficia de mentoratul unor artiști apreciați din România (Ana Cristina Leonte, Ciprian Pop) și Elveția (Sara Buechi). Mai multe amănunte despre rezidențe vor fi disponibile în curând.

Pe lângă Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precum The Jazz Cave, CellEAST Festival, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. Mai multe detalii puteți consulta pe website-urile ICon Arts și UCIMR.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

sursa

Hasonló rendezvények

All

feb

7

Weekend gastronomic la Bazna

07 február - 09 február Bassen Pension - Punct gastronomic local din Bazna

feb

9

O zi de iarnă la Șura

09 február - 09 február Șura Culturală Gușterița, strada Gușterița Mălinului 2, Sibiu 550271, Romania

feb

15

SLANĂFEST - Ediția a III-a

15 február - 15 február Aleea Beciurilor, Șamșud, Romania

már

14

Weekend gastronomic de primăvară

14 március - 16 március Bassen Pension - Punct gastronomic local din Bazna

júl

26

ICon Arts 2025

26 július - 11 augusztus Sibiu, Romania

feb

7

Weekend gastronomic la Bazna

07 február - 09 február Bassen Pension - Punct gastronomic local din Bazna

feb

9

O zi de iarnă la Șura

09 február - 09 február Șura Culturală Gușterița, strada Gușterița Mălinului 2, Sibiu 550271, Romania

feb

15

SLANĂFEST - Ediția a III-a

15 február - 15 február Aleea Beciurilor, Șamșud, Romania

már

14

Weekend gastronomic de primăvară

14 március - 16 március Bassen Pension - Punct gastronomic local din Bazna

júl

26

ICon Arts 2025

26 július - 11 augusztus Sibiu, Romania