România Atractivă
31 július 2024

Fiecare pas în județul Vaslui spune o poveste
Fiecare județ al României este unic prin istoria și legendele sale locale, precum și prin tradițiile păstrate de demult.

Te invităm să străbați toate județele incluse în România Atractivă, iar pentru ca experiența să fie completă, îți prezentăm poveștile și obiceiurile fiecărei zone, astfel încât călătoria ta să fie una de neuitat!

În continuare ne oprim pe meleagurile Moldovei, în județul Vaslui. Aici vei descoperi sacre obiective religioase din zonă, incluse pe Ruta Mănăstirilor, pe care le vei putea admira și unde te vei putea ruga în liniște.

✴️ Unul dintre cei mai mari umaniști pe care i-a dat județul Vaslui a fost dascălul țarului Petru cel Mare


Rar se mai vorbește în același context despre marele umanist, diplomat și călător pasionat – într-o epocă în care primejdiile pândeau la tot pasul – Nicolae Milescu Spătarul și Vaslui. Primul român care a ajuns la curtea împăratului Chinei, călătorind pe anticul drum al mătăsii, s-a născut la Milești.

În portofoliul său de călător stau deopotrivă Răsăritul și Apusul, căci în vremurile în care doar caravanele se avântau la drumuri ce puteau să dureze chiar luni întregi, Nicolae Milescu ajunge la Berlin, Paris și Stockholm, dar și la Istanbul, Moscova și Beijing. Câți mai știu oare azi că eruditul vasluian Milescu Spătarul i-a fost dascăl lui Petru cel Mare și că el este cel care a tradus în română pentru prima dată Vechiul Testament, parte importantă ce mai târziu a stat la baza Bibliei de la Bucureşti din 1688?

✴️ Legenda locului unde Petru Rareș a visat că va deveni domn al Moldovei



Ca toate plaiurile moldave, Vasluiul are multe lăcașe de cult (biserici și mănăstiri), unele dintre ele legându-și numele de marele voievod Ștefan cel Mare. Originea Mănăstirii Grăjdeni este însă legată prin legende de unul dintre fiii nelegitimi ai lui Ștefan cel Mare. Se spune că Petru Rareș, înainte să fie domn al Moldovei, ar fi trecut cu carele de la Galați spre Suceava și ar fi înnoptat în apropierea unor grajduri ce serveau drept popas pentru hrana și odihna cailor. Aici ar fi adormit sub un copac și ar fi avut un vis frumos, în care cele doua dealuri din față erau de aur și i se închinau lui, iar din gură îi ieșea un roi de albine. Dimineața, Petru a povestit visul tovarășilor săi de drum, iar aceștia, bucuroși, i l-au tălmăcit, zicând că de îndată ce vor ajunge la Suceava, vor vinde tot peștele la un preț foarte bun. Reluându-și drumul, aproape de Crasna, a fost întâmpinat de o ceată de călăreți care veneau să-i aducă vestea că Divanul domnesc, în frunte cu mitropolitul țării, l-a ales domn al Moldovei.

Drept recunoștință, pe locul unde ar fi avut visul, Petru Rareș a construit biserica. Vremurile grele prin care a trecut lăcașul au lăsat în urmă doar o icoană a Maicii Domnului ascunsă de călugări într-o scorbură. Icoana se află și astăzi în biserică și se spune că este făcătoare de minuni.

Vă propunem să descoperiți istoria mănăstirii Grăjdeni, dar și a altor lăcașuri de cult precum Florești, Mălinești, Fâstâci – considerată de toți cei care i-au trecut pragul „o bijuterie a spiritului”, ce păstrează până în zilele noastre ambianța duhului în care a fost creată, ori Mănăstirea Dimitrie Cantemir, ridicată de celebrul voievod cărturar.

Descoperă obiectivele religioase din județul Vaslui!